Actualizat Dreptul familiei

Procedura de divorț în instanță: pași și condiții

Deși pare simplă, procedura de divorț are anumite particularități care pot duce la respingerea cererii dacă nu sunt respectate. O procedură urmată corect este o procedură care duce la rezultatul dorit.

Procedura de divorț în fața instanței are anumite particularități, care dacă nu sunt respectate pot duce la respingerea acțiunii.

Instanța competentă pentru divorț

Instanța competentă în soluționarea unei cereri de divorț este, de regulă, cea de la ultimul domiciliu comun al soților.

În măsura în care aceștia nu au avut un domiciliu comun sau niciunul dintre soți nu mai locuiește în acea circumscripție atunci instanța competentă va fi cea de la domiciliul pârâtului. Ori dacă acesta nu (mai) are domiciliul în țară atunci instanța de la domiciliul reclamantului, iar dacă niciunul dintre ei nu mai are domiciliul în țară, atunci Judecătoria Sectorului 5 București va fi competentă să se pronunțe asupra divorțului.

Ce trebuie să cuprindă cererea de divorț

Este necesar ca cererea de divorț să cuprindă pe lângă motivul de divorț aspecte referitoare la copiii celor doi soți, numele copiilor minori sau mențiunea că nu există copii minori.

Cererea de divorț a soțului pârât

Interesant la divorț este faptul că fiecare soț poate formula propria cerere de divorț. Articolul 917 cod procedură civilă oferă soțului pârât posibilitatea de a formula propria cerere de divorț, până cel târziu la primul termen de judecată la care a fost citat în mod legal.

Astfel, aceasta are dreptul de a solicita divorțul din culpa soțului reclamant sau orice alt motiv și este obligat să facă dovada în fața instanței a stării de fapt pe care o susține.

Prezența personală a părților la judecată

Dacă într-o altă procedură judiciară părțile pot fi reprezentate, iar prezența acestora nu este neapărat obligatorie, în procedura judiciară a divorțului, prezența personală a părților este regula. Așa cum ziceam într-un articol anterior, este obligația instanței de a verifica nemijlocit poziția acestora cu privire la desfacerea căsătoriei.

Respingerea cererii și renunțarea la judecată

Cu atât mai mult, dacă reclamantul este cel care lipsește de la termenul de judecată, nejustificat, și se prezintă doar pârâtul, atunci instanța va pronunța o soluție de respingere a cererii ca nesusținută.

Renunțarea la judecata cererii de divorț poate avea loc pe parcursul judecății, chiar împotriva voinței pârâtului și fără a afecta o eventuală cerere de divorț formulată de aceasta în cadrul aceluiași dosar.

Ce hotărăște instanța odată cu divorțul

Atunci când procedează la judecarea cererii de divorț instanța va pronunța, la cerere, și asupra modului de exercitare a autorității părintești, contribuției părinților la cheltuielile de creștere și educare a copiilor, asupra despăgubirii pentru prejudiciile materiale sau morale suferite ca urmare a desfacerii căsătoriei și obligației de întreținere sau prestației compensatorii.

Ordonanța președințială în timpul divorțului

În situația în care pe parcursul divorțului soții nu se pot înțelege cu privire la diferite aspecte, de cele mai multe ori cele referitoare la copiii minori, aceștia se pot adresa instanței de judecată cu formularea unei cereri de ordonanță președințială prin care aceasta să ia deciziile până la soluționarea dosarului de fond. Unde, înainte de orice interes personal, trebuie să fie avut în vedere interesul superior al minorului.

Desfacerea căsătoriei nu este o decizie ușoară, și mai ales atunci când se ajunge în fața instanței, tocmai de aceea sprijinul juridic și moral oferit de un avocat specializat în dreptul familiei poate ușura acest demers.

Pe mai târziu,

Denisa

Hai să discutăm despre situația ta

Sună-mă WhatsApp