În ultimii ani țara noastră a tot urcat pe podium atunci când a fost vorba de numărul de decese cauzate în trafic și pare că se menține tot acolo.
Tocmai din rațiunea de a preveni astfel de situații anumite conduite din trafic au fost încadrate în categoria infracțiunilor contra siguranței circulației pe drumurile publice.
Unele dintre cele mai des întâlnite astfel de conduite infracționale, în ultima perioada, sunt cele de conducere fără permis de conducere - prevăzută de art. 335 cod penal - și conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive - prevăzută de art. 336 cod penal.
I. Infracțiunea de conducere fără permis de conducere - art. 335 cod penal - prevede în cele trei alineate trei conduite distincte incriminate de legiuitor, și anume:
- conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere, pedeapsa legală fiind închisoare de la 1 la 5 ani;
- conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are permis de conducere, însă necorespunzător automobilului pe care îl manevrează SAU are dreptul de a conduce suspendat, pedeapsa fiind închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amenda;
- încredințarea unui autovehicul către o persoană care nu dețin permis de conducere, pedeapsa fiind tot închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amenda.
Pentru ca această faptă să fie infracțiune trebuie să fie săvârșită cu forma de vinovăție a intenției directe sau indirecte, adică persoana să fie conștientă că nu deține permis, că nu deține permisul corespunzător pentru automobilul respectiv, că are dreptul de a conduce suspendat și cu toate acestea să procedeze la conducerea autovehiculului pe drumurile publice.
Dacă în situația conducerii fără permis - art. 335 alin. (1) cod penal - cred că nu prea pot exista discuții în ce privește intenția ca formă a vinovăției, cred că în situația în care dreptul de a conduce este suspendat - art. 335 alin. (2) teza a II-a cod penal - pot exista situații în care fapta să fie comisă din culpă.
Cum bine este cunoscut, sarcina probei în dosarele penale nu revine suspectului sau inculpatului, organul de cercetare penală fiind cel care trebuie să adune probe, atât în favoarea, cât și în defavoarea persoanei.
Apreciez că atât timp cât vinovăția persoanei sub forma intenție nu este dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, având în vedere principiul prezumției de nevinovăție, această îndoială trebuie interpretată în favoarea suspectului sau inculpatului, iar soluția să fie una în consecință.
Din păcate, însă, în jurisprudența din ultimii 15 ani soluțiile de achitare pentru această infracțiune, ca urmare a comiterii faptei din culpă, sunt destul de reduse, unele fiind chiar schimbate în apel.
II. Infracțiunea de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe psihoactive - art. 336 cod penal - incriminează conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge sau se află sub influența substanțelor psihoactive, pedeapsa fiind închisoare de la 1 la 5 anu și interzicerea exercitării unor drepturi.
Această infracțiune are și o formă agravantă, unde pedeapsa este închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi atunci când persoana aflată sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive efectuează transport public de persoane, transport de substanțe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unor persoane în vederea obținerii permisului de conducere.
Dacă în situația îmbibației alcoolice există un criteriu obiectiv - acea cantitate minimă care poate fi probată cu ușurință prin probe și mostre biologice, în situația substanțelor psihoactive nu mai există un astfel de criteriu.
Din această lacună a apărut Decizia nr. 25/2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a statuat că nu este suficient să se constate prezența substanțelor în organism pentru a fi îndeplinite condițiile de tipicitate referitoare la conducere sub influența altor substanțe psihoactive.
Pentru realizarea condiției esențiale este necesar ca pe lângă prezența substanței în corp să se facă și dovada aptitudinii acesteia de a putea determina afectarea capacității de a conduce a autorului faptei.
Așadar, simplă prezență în corp a unor substanțe psihoactive nu face ca o astfel de faptă să fie infracțiune. Fără a fi făcută dovada că substanțele respective chiar au influențat capacitatea persoanei de a conduce pe drumurile publice, o astfel de faptă nu există, iar soluțiile vor fi de clasare - în faza de urmărire penală - sau achitare - în faza de judecată.
Deși par infracțiuni simple, în care ori e alb, ori e negru, uneori e posibil să fie gri.
Realizarea unei apărări pe cont propriu poate duce la soluții care nu sunt tocmai corecte și în acord cu realitatea faptică, însă asistența juridică pentru astfel de fapte nu este obligatorie și nimeni nu poate interveni pentru tine dacă nu soliciți ajutor de specialitate.
Dacă ai fost oprit în trafic și ți s-a deschis dosar penal pentru o astfel de faptă, înainte de a da orice declarație, consultă-te cu un avocat.
Pe mai târziu,
Denisa