Măsuri preventive

Reprezintă privarea de libertate a suspectului sau inculpatului pentru 24 de ore în situația în care există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și această măsură este necesară în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii de la urmărirea penală, judecată sau pentru prevenirea unei alte infracțiuni.

Reținerea poate fi dispusă de către organul de cercetare penală sau de către procuror, prin ordonanță motivată, care va cuprinde ziua și ora la care reținerea începe, precum și ziua și ora la care se sfârșește.

Ordonanța prin care este dispusă această măsură poate fi atacată cu plângere la procurorul care supraveghează urmărirea penală sau la prim-procurorul parchetului, înainte de expirarea duratei acesteia.

Persoana reținută are dreptul de a încunoștința despre luarea acestei măsuri un membru de familie sau o altă persoană, personal sau prin intermediul organului judiciar.

Cea mai ușoară dintre măsurile preventive, această măsură preventivă poate fi luată doar față de inculpat, de către procuror în cursul urmăririi penale sau de către instanță după trimiterea în judecată, și doar dacă este necesară pentru atingerea scopului prevăzut la articolul 202 alin.(1) cod de procedură penală – asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii de la urmărirea penală, judecată sau pentru prevenirea unei alte infracțiuni.

Preliminar dispunerii acestei măsuri, inculpatul trebuie să fie audiat în prezența avocatului ales sau numit din oficiu, iar ordonanța procurorului trebuie să fie motivată.

Împotriva ordonanței procurorului se poate formula plângere în termen de 48 de ore de la comunicare, la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond. Plângerea se soluționează în termen de 5 zile de la înregistrare.

Durata pentru care poate fi luată această măsură este de maxim 60 de zile, putând fi prelungită cu încă 60 de zile, până la atingerea anumitor limite maxime prevăzute expres de lege pentru fiecare etapă procesuală.

Pe durata acestei măsuri inculpatul trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală/instanță ori de câte ori este chemat, să informeze orice schimbare de domiciliu și să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa. Suplimentar, acestuia îi mai pot fi impuse anumite obligații prevăzute de articolul 215 alin. (2) cod de procedură penală.

Aspectele prezentate în cadrul controlului judiciar rămân valabile și în cazul acestei măsuri preventive, cu mențiunea că pentru a se dispune această măsură aceasta trebuie să fie suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la articolul 202 alin. (1), iar inculpatul depune o cauțiune a cărei valoare este stabilită de către organul judiciar.

Cauțiunea garantează participarea inculpatului la procesul penal și respectarea de către acesta a obligațiilor impuse, valoarea acesteia fiind stabilită în raport de gravitatea acuzației aduse, situația materială a acestuia și obligațiile legale care îi incumbă. Valoarea cauțiunii nu poate fi mai mică de 1.000 de lei.

Atunci când această măsură este înlocuită cu arestul la domiciliu sau arestarea preventivă, instanța va dispune confiscarea cauțiunii. Aceeași sancțiune va fi aplicată și atunci când inculpatul, cu rea-credință, nu respectă obligațiile stabilite în sarcina sa ori există suspiciunea săvârșirii unei alte infracțiuni, cu intenție.

Măsura preventivă a arestului la domiciliu va fi luată față de inculpat, atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 223 cod procedură penală, iar luarea acestei măsuri este necesară și suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la articolul 202 alin. (1).

Această măsură poate fi dispusă doar de către judecătorul de drepturi și libertăți – în faza de urmărire penală, de judecătorul de cameră preliminară – în faza de cameră preliminară sau de instanța de judecată – în faza de judecată, pentru o durată de maxim 30 de zile, putând opera prelungirea acesteia.

Arestul la domiciliu reprezintă obligația inculpatului de a nu părăsi imobilul unde locuiește fără aprobarea organului judiciar și respectarea anumitor obligații prevăzute de articolul 221 alin. (2). Nerespectarea acestor obligații, cu rea-credință, poate duce la schimbarea măsurii cu măsura arestării preventive.

Împotriva încheierii prin care este dispusă această măsură se poate formula contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau comunicare, care va fi soluționată de instanța ierarhică superioară celei care a dispus măsura, această cale de atac nefiind suspensivă de executare.

Cea mai grea dintre măsurile preventive, arestarea preventivă se ia doar în cazul în care din probe există suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune și există anumite situații prevăzute de articolul 223 alin. (1) cod de procedură penală.

Și în cazul acestei măsuri organul abilitat să dispună asupra acestei măsuri este organul judiciar – judecătorul de drepturi și libertăți/judecătorul de cameră preliminară/instanța de judecată, pentru o durată de maxim 30 de zile, până la atingerea anumitor termene rezonabile, expres prevăzute de lege, pentru fiecare etapă procesuală.

Ca urmare a încheierii prin care se dispune această măsură se emite mandatul de arestare preventivă, în baza căruia persoana va fi privată de libertate într-un Centru de Reținere și Arestare Preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, care curg de la data punerii efective în executare a măsurii față de inculpat.

Și împotriva încheierii prin care este dispusă această măsură se poate formula contestație, în termen de 48 de ore de la pronunțare sau comunicare, care va fi soluționată de instanța ierarhică superioară celei care a dispus măsura, această cale de atac nefiind suspensivă de executare.

În situația în care se solicită prelungirea arestării preventive în faza de urmărire penală, propunerea trebuie să fie depusă cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive, sub sancțiunea nulității absolute, iar judecătorul de drepturi și libertăți trebuie să fixeze termen de soluționare înainte de expirarea duratei acestei măsuri.