Ordinul de protecție - între prevederi legale și realitate

Ordinul de protecție este mai mult decât o simplă formă de protecție, este un instrument cu adevărat important pentru protejarea victimelor violenței domestice.

Deși mare parte din solicitanții ordinului de protecție ajung să apeleze la această formă de protecție când deja s-a ajuns la violență fizică, vreau să subliniez că nu e deloc necesar să existe violență fizică pentru emiterea ordinului de protecție.

Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice arată că violența domestică se manifestă și sub alte forme, nu doar sub forma agresiunilor fizice.

Violența domestică îmbracă și forma violenței verbale, psihologice, sexuale, economice, sociale, spirituale sau cibernetice.

Însă, chiar dacă ne aflăm într-un astfel de caz de violență domestic, pentru emiterea ordinului de protecție rămân esențiale condițiile ce trebuie îndeplinite pentru emiterea acestuia, respectiv:

1. constatarea comiterii actului de violență;
2. actul de violență să fie de natură să pun în pericol viața, integritatea fizic sau psihic ori libertatea victimei;
3. starea de pericol astfel creată să fi înlăturată prin emiterea ordinului de protecție.

Aceste condiții se vor analiza prin raportare la situația faptică, particulară, a personalelor implicate, nu orice acte fiind în realitate apte să determine emiterea ordinului de protecție.

În realitate, situațiile de violență produse la nivelul psihicului persoanei sunt uneori mai greu de probat decât violența fizică, care oferă posibilitatea de a fi probată printr-o multitudine de mijloace de probă: planșe fotografice, înregistrări, certificat medico-legal de constatare, martori, care nu pot fi aplicabile și în situația unor răni interne.

Însă, indiferent de tipul de violență existent, ordinul de protecție are eficiență prin măsurile ce se pot lua, care oferă atât victimei, cât și agresorului, spațiu, distanțare, dându-le astfel oportunitatea de a analiza la rece comportamentele, de a conștientiza gravitatea actelor și de a decide cât este de benefic să continue într-o astfel de manieră.

Cele mai frecvente măsuri dispune prin ordinul de protecție sunt:

1. evacuarea agresorului - chiar dacă este titularul dreptului de proprietate, și totodată reintegrarea victimei și copiilor în locuința familiei;
2. obligarea agresorului de a păstra o distanță minimă față de victimă, de reședința acesteia, de locul de muncă sau unitatea de învățământ frecventată;
3. obligarea agresorului de a purta în permanență un dispozitiv de supraveghere electronică;
4. interzicerea agresorului de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care victimă le frecventează;
5. interzicerea oricărui contact cu victima - inclusiv prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanță;
6. încredințarea copiiilor minori sau stabilirea reședinței acestora.

Astfel, prin interdicțiile și obligațiile dispuse, relația dintre agresor și victimă este supusă unor limitări, ce împiedică persoanele să se apropie, să comunice și pe cale de consecință să nu continue exercitarea actelor de violență ce crează starea de pericol.

Ordinul de protecție poate fi emis pentru o perioadă maxim de 12 luni, cu posibilitatea de a cere prelungirea acestuia atunci când starea de pericol continuă să existe, oferind astfel indicii că viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea persoanei continuă să fie puse în pericol.

Un alt aspect destul de necunoscut despre ordinul de protecție este faptul că odată emis, aceasta nu mai poate fi revocat decât în condiții extrem de exigente. Aceleași condiții fiind necesare și în situația cererii de înlocuire a măsurilor dispuse.

În primul rând, cererea de revocare poate fi formulată doar de persoana împotriva căreia s-a emis ordinul de protecție, adică de către agresor.

În al doilea rând, trebuie să fie un ordin de protecție emis pe perioadă maxim, de 12 luni.

Și nu în ultimul rând, agresorul să facă dovada că și-a respectat obligațiile, a urmat consiliere de specialitate, atunci când s-a dispus această măsură, și exist un raport de evaluare a riscului care să ateste că gradul de risc este unul minim, chiar inexistent, iar agresorul nu mai reprezint un pericol pentru victimă.

Orice cerere de revocare formulată de către victimă nu va avea niciun efect - am întâlnit astfel de situații și instanța a respins cererea ca fiind formulată de o persoană ce nu are calitate procesuală activă.

La fel și în situația în care ordinul a fost emis pentru o perioadă de doar 6 luni, condiția duratei ordinului nu este îndeplinită, pe cale de consecință cererea de revocare sau înlocuire fiind, la fel, respinsă de către instanță ca inadmisibilă.

În ceea ce privește posibilitatea victimei de a renunța la cererea de emitere a ordinului de protecție, deși factorii legislativi au abrogat articolul din Legea nr. 217/2003 care prevedea expres că victima poate renunța la cererea formulată, în practică renunțarea continuă să existe și să fie dispusă de către instanțele de judecată.

Aici există și argumente pro, și argumente contra, și cred că ambele sunt la fel de valide. În aceste situații cred că rolul avocaților și al instanței de judecată este crucial, iar simpla declarație a victimei că dorește să renunțe nu ar trebui să stea la baza neemiterii ordinului de protecție, atunci când există semne clare că nu este cu adevărat voința acesteia.

Încălcarea obligațiilor de către agresor constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Nerespectarea ordinului de protecție de către victimă nu constituie infracțiune, însă respectarea acestuia este și obligația sa.

Începând cu anul 2024 sfera de aplicabilitate a ordinului de protecție a fost extinsă, aceasta putând fiind dispus și în relație extra familiale, așa cum prevede Legea nr. 26/2024 privind ordinul de protecție.

Ca o concluzie a celor prezentate juridic, cred că problema în ceea ce privește protecția victimelor violenței juridice nu vine din lacune legislative.Problema apare atunci când oamenii care trebuie să coopereze și să pun în executare astfel de măsuri sunt indolenți și pasivi.

O înăsprire a legii în acest sens este mereu binevenită, însă cred că protecția reală vine din educarea actorilor implicați și conștientizarea noastră, ca societate, că nimeni, indiferent de etnie, culoare, gen, orientare sexuală, credințe și alte asemenea, nu trebuie să fie supus abuzului.

Pe mai târziu,

Denisa