Actualizat Drept comercial

CAEN Rev. 3: actualizarea obiectului de activitate

Bunul mers al unei societăți se învârte în jurul obiectului de activitate al acesteia. Orice neconcordanță dintre datele din acte și realitatea faptică poate să ducă la situații mult mai complicate decât crezi. Află în cadrul prezentului articol care este noul termen până la care poți face actualizarea obiectului de activitate conform CAEN rev. 3.

Deși există și alte elemente fără de care o societate nu poate exista și funcționa, aș îndrăzni să spun că cel mai important element rămâne obiectul de activitate.

În jurul acestui element se învârte activitatea societății și el este cel care dictează, într-o mică sau mare măsură, parcursul firmei și relațiile acesteia cu instituțiile și partenerii.

Trecerea de la CAEN Rev. 2 la CAEN Rev. 3

Începând cu ianuarie 2025 clasificarea activităților din economia națională - CAEN - a suferit o actualizare în acord cu realitățile economice din prezent, aliniind astfel sistemul național la standardul european.

Acest fapt a dus la nașterea unei ”obligații de actualizare” a obiectului de activitate în sarcina societăților înființate anterior acestei date. În cazul societăților înființate începând cu 1 ianuarie 2025 codificarea obiectului de activitate se face conform formei CAEN rev. 3, în vigoare.

Termenul de actualizare a codurilor CAEN

Dat fiind că în România există peste 1 milion de societăți active, iar o astfel de actualizare imediată a obiectului de activitate, într-un termen prea scurt, ar fi dus la un blocaj în buna desfășurare a activității în toate sectoarele, prin Hotărârea de Guvern nr. 284/2025 s-a stabilit un termen de 18 luni în care societățile să facă demersuri pentru actualizarea obiectului de activitate CAEN rev. 3.

Acest termen a început să curgă începând cu data de 25 martie 2025, împlinindu-se astfel în 25 septembrie 2026.

Cu toate că un termen de 18 luni nu este o perioadă chiar atât de scurtă, pe 25 septembrie 2026 datele au arătat că doar 37%-38% dintre societățile care aveau obligația de actualizare au și îndeplinit-o.

Acest aspect a dus la emiterea unei noi Hotărâri de Guvern nr. 788/2026 prin care s-a acordat un termen suplimentar de 6 luni pentru actualizarea obiectului de activitate conform CAEN rev. 3.

Asta înseamnă că noul termen până la care se poate face actualizarea obiect de activitate CAEN rev. 3 este până la data de 25 martie 2027.

Până la împlinirea acestui termen suplimentar atât versiunea CAEN rev. 2, cât și versiunea CAEN rev. 3 sunt valabile, fără ca această perioadă de tranziție să afecteze desfășurarea normală a activității societăților.

Ce riscă societățile care nu actualizează

Nerespectarea termenului stabilit de autoritatea administrativă pentru actualizarea obiectului de activitate nu este sancționată pecuniar, nefiind prevăzută aplicarea unei amenzi în cazul neîndeplinirii acestei obligații.

Cu toate acestea, pasivitatea față de această obligație poate îmbrăca forma altor sancțiuni, ce pot interveni în activitatea efectivă a firmei - blocaje în situația eventualelor modificări ce trebuie înregistrate la Oficiul Național al Registrului Comerțului - ONRC - , neconcordanțe în documentele fiscale emise de ANAF și multe alte situații ce pot deriva din acestea.

Ce coduri CAEN rămân active în obiectul de activitate

Întrucât în prezent obiectul de activitate al unei societăți nu mai poate avea (aproape) toate codurile CAEN, ci este necesar să fie actualizate și activate doar acele coduri care au legătură efectivă cu activitatea desfășurată de către societate, există situații în care această actualizare vine și cu o modificare de obiect de activitate, prin reducerea acestuia.

Cum te ajut cu actualizarea obiectului de activitate

Nu aștept să se apropie 25 martie 2027 pentru a te ocupa de actualizarea obiectului de activitate al societății tale, contactează-mă și de restul mă ocup eu.

Pe mai târziu,

Denisa

Hai să discutăm despre situația ta

Sună-mă WhatsApp