Drept civil

Evacuarea din imobile a locatarilor sau a ocupanților

Chiar dacă ești proprietar evacuarea persoanelor din imobilele asupra cărora ai un drept de proprietate nu se poate face fără un titlu executoriu. Tocmai de aceea exista în prezent procedura specială de evacuare, care te poate ajuta să obții titlul de care ai nevoie.

Nu puține sunt situațiile în care locatarii nu vor să părăsească apartamentul chiar dacă contractul lor de locațiune a încetat și deși ai un drept de proprietate asupra imobilului respectiv nu poți face evacuarea acestora decât dacă urmezi o procedură legală.

Menționam acest aspect și în articolul referitor la locațiune, dacă vrei să afli mai multe pe subiect, te invit să arunci o privire. :)

Așadar, evacuarea din imobilele folosite sau ocupate fără drept se poate face în prezent printr-o procedură destul de rapidă, fiind instituită această procedură specială de titlul XI al cărții a VI-a din codul de procedură civilă.

Această instituție se aplică în situația litigiilor de evacuare a imobilelor folosite sau ocupate fără drept de către foții locatari sau de către alte persoane.

Ce e important în această procedură este ca persoana care folosește sau ocupă imobilul să o facă împotriva voinței celui care deține imobilul sau în lipsa unui titlu valabil - contract de comodat, contract de închiriere, ș.a.

Reclamantul are posibilitatea de a alege între procedura aceasta specială sau cea de drept comun.

Personal, nu înțeleg de ce ai alege procedura de drept comun când ai la îndemână o astfel de procedură rapidă, care poate să-ți aducă un titlu executoriu în 2-3 luni, când un proces pe drept comun poate dura și câțiva ani (depinde de la o instanță la alta). Bineînțeles, sub rezerva ca toate condițiile cerute de această procedură să fie îndeplinite.

Înainte de formularea unei astfel de cereri în fața instanței este necesar ca reclamantul să urmeze o procedură prealabilă, care dacă nu este îndeplinită va duce la respingerea cererii de evacuare.

Această procedură prealabilă consta în notificarea locatorului, prin intermediul executorului judecătoresc, să evacueze imobilul în termen de 30 de zile de la primirea notificării.

Atunci când vorbim doar de un ocupant - persoană care folosește sau ocupă un imobil împotriva voinței proprietarului, termenul de evacuare acordat prin notificare, conform legii, va fi de doar 5 zile.

Atunci când locatarul sau ocupantul dă curs notificării și eliberează imobilului, proprietarul va putea intra în posesia acestuia fără să mai fie necesară urmare procedurii judiciară.

Însă, atunci când notificarea transmisă nu are niciun efect asupra poziție locatarului sau ocupantului, proprietarul poate formula o cerere de evacuarea la instanță pentru lipsa de titlu a acestuia.

Instanța competentă să soluționeze această cerere este judecătoria în circumscripția căreia se află situat imobilul, iar locatarul sau ocupantul va fi citit la această adresă, socotindu-se ca având obligatoriu domiciliul la adresa imobilului pe care îl ocupă fără drept.

Judecarea acestei cereri se va face în regim de urgență, în cameră de consiliu, de regulă cu citarea părților și cu o etapă a dezbaterilor destul de sumară. Pentru judecarea unei astfel de cereri este necesară achitarea unei taxe judiciare de timbru în valoare de 100 lei.

În cadrul acestei proceduri pârâtul nu este obligat să depună întâmpinare, iar dacă depune poate formula apărări de fond doar în ceea ce privește temeinicia motivelor de fapt și de drept ale cererii, fără să invoce pretenții proprii referitoare la cererea de evacuare.

Atunci când titlul pârâtului a încetat ca urmare a neplății chiriei, pe lângă cererea de evacuare, reclamantul va putea solicita și plata chiriei restante, instanța pronunțându-se prin aceeași cerere cu privire la acestea, inclusiv asupra sumelor devenite exigibile în cursul judecății.

Hotărârea de evacuare este executorie, iar împotriva acesteia se poate formula apel, în termen de 5 zile, care curge fie de la pronunțare - atunci când hotărârea a fost dată cu citarea părților, fie de la comunicare - atunci când hotărârea a fost dată fără citarea părților.

De asemenea, având în vedere caracterul executoriul al acesteia se poate formula contestație la executare împotriva executării acestei hotărâri, însă contestația nu este suspendă executarea. Suspendarea executării se poate solicita doar în anumite cazuri particulare și cu consemnarea în numerar a anumitor sume de bani la dispoziția creditorului.

Așadar, atunci când titlul locatarului a încetat și acesta refuză părăsirea imobilului sau dacă o persoană îl ocupă fără drept, ai la îndemână procedura de evacuare care se va finaliza cu un titlu executoriu în baza căruia vei putea proceda la evacuarea acestora în condițiile legii.

Dacă vrei să afli ce se poate face în situația ta, poți programa o consultanță unde să discutăm pe larg aspectele particulare ale speței tale.

Pe mai târziu,

Denisa

Hai să discutăm despre situația ta