Odată cu evoluția societății și raporturile dintre părinți și copii au fost tot mai bine delimitate, astfel că părinții au drepturi și îndatoriri față de copiii lor, însă, cel puțin din punct de vedere legal, nu au un drept absolut asupra vieții minorului.
Odată cu bucuria de a avea un copil vine și responsabilitatea de a te îngriji de acesta. E necesar ca copilului să i se ofere afecțiune, sprijin și suport până la o vârstă rezonabilă când se va putea descurca singur.
Tocmai de aceea până la majorat este necesar ca deciziile cu privire la viața să fie luate de către o persoană adultă, responsabilă, care să îi poată creiona drumul în viață.
Din această nevoie s-a născut autoritatea părintească care reprezintă ansamblul de drepturi și îndatoriri ce privesc atât persoana copilului, cât și bunurile acestuia și aparține în mod egal părinților.
Această exercitare a autorității părintești trebuie să fie făcută doar în interesul superior al minorului și cu implicarea acestuia în deciziile care îl privesc, avându-se în vedere vârsta și gradul de maturitate al acestuia.
Conținutul autorității părintești este reprezentat atât de dreptul, cât și de îndatorirea părinților de a se îngriji de sănătatea și dezvoltarea fizică, psihică și intelectuală a copilului, de educația, învățătura și pregătirea profesională de care acesta va avea parte.
Deciziile luate în vederea asigurării unui climat propice dezvoltării minorului se va lua având în vedere interesul superior al minorului, însă raportat și la propriile convingeri ale părinților și nevoie ale copilului.
În ceea ce privește măsurile disciplinare ce pot fi luate de către părinți, ei bine acestea trebuie să respecte demnitatea copilului și orice măsuri, mai ales cele fizice, care sunt de natură să afecteze dezvoltarea fizică, psihică și emoțională a minorului sunt strict interzise.
Părinți vor stabili de comun acord ce prenume va purta copilul, îl vor putea îndruma în alegeri unei religii - fără a-l putea obliga să adere la o anumită religie sau la un anumit cult religios - și vor putea limita corespondența și legăturile personale ale copilului de până la 14 ani numai pentru motive temeinice.
Fiind obligați în același timp să ofere întreținere copilului, în mod solidar, asigurându-i acestuia cele necesare traiului, educației și pregătirii sale profesionale, îi vor asigura o locuință și vor respecta drepturile pe care minorul le are asupra bunurilor sale - părinții neavând niciun drept asupra bunurilor copilului, doar dreptul și obligația de a administra bunurile acestuia.
Până la vârsta de 14 ani autoritatea părintească privește toate aspectele vieții minorului. Începând cu acest moment minorul capătă capacitate restrânsă de exercițiu - se prezumă că există o oarecare capacitate și un discernământ care să îi permită minorului să înțeleagă consecințele faptelor sale și să poată lua decizii în acord cu valorile și credințele sale -, existând astfel posibilitatea pentru el de lua anumite decizii proprii. Însă părinții nu sunt excluși de la aceste decizii, de cele mai multe ori va fi necesară încuviințarea acestora pentru ca actele ce se încheie de către minor să producă consecințele juridice dorite.
În situația în care părinții nu se înțeleg cu privire la exercițiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor față de copil, instanța de tutelă va fi cea care va stabili care este cel mai bun mod de ducere la îndeplinire a obligație, având în vedere concluziile raportului referitor la ancheta psihosocială și interesul superior al minorului.
Regula în ceea ce privește modul de exercitare al autorității părintești este ca această să fie exercitată de comun acord de către părinți, împreună. Și în situația în care părinții divorțează sau nu au o relație continuă aspectele ce privesc copilul vor fi mereu stabilite conform consensului celor doi.
Situațiile în care autoritatea părintească este exclusivă, exercitată doar de către un singur părinte sunt destul de rar întâlnite, legea și instanțele de judecată oferind astfel de soluții doar în situații cu adevărat excepționale, care pot aduce prejudicii grave vieții și sănătății copilului, dar despre asta într-un articol viitor. :)
Așadar, decizia de a avea un copil cred că ar trebui să fie una luată în cunoștință de cauză pentru că implicațiile care apar odată cu această decizie nu sunt simple, ba dimpotrivă, duc la o responsabilizare dincolo de limitele normalului, în anumite situații.
Tocmai de aceea cred că ar fi bine să cunoști ce drepturi și ce obligații ai înainte de a lua o astfel de decizie.
Pe mai târziu,
Denisa
Grija față de un copil nu e un aspect ce poate fi neglijat sau tratat cu indiferență, atunci când părintele reprezintă un pericol pentru copilul său, cea mai bună soluție poate fi sancționarea sa prin înlăturarea din viața minorului, oricât de dureros sună.
Citește mai multDeși pare simplă, procedura de divorț are anumite particularități care pot duce la respingerea cererii dacă nu sunt respectate. O procedură urmată corectă este o procedură care duce la rezultatul dorit.
Citește mai multDivorțul nu înseamnă doar încetarea legăturilor dintre cei doi soți, această procedură va avea efecte asupra tututor aspectelor ce privesc familia: raporturile nepatrimoniale și patrimoniale dintre soți și legăturile acestora cu copiii minori, dacă există.
Citește mai mult